Prefectura Suceava: Nu avem în județ niciun pacient diagnosticat pozitiv cu coronavirus.


Intră acum și în grupul de

La solicitarea prefectului județului Suceava, Alexandru Moldovan, s-a efectuat, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, o evaluare a măsurilor speciale întreprinse până în prezent pentru limitarea și prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu coronavirus.

Evaluarea s-a realizat cu respectarea strictă a metodologiei de supraveghere a infecției umane cu coronavirus, anunță Prefectura Suceava.

               În acest sens, de la începutul lunii februarie, la nivelul județului Suceava, instituțiile publice cu atribuții în acest sens, au lucrat în mod integrat, sub coordonarea instituției prefectului pentru a adapta și a crește capacitatea de răspuns în cazul unor eventuale îmbolnăviri.

               „Facem precizarea că în acest moment NU  avem niciun pacient diagnosticat pozitiv cu coronavirus, la nivelul județului Suceava sau pe teritoriul României”, se arată în comunicat în care se precizează că pe parcursul zilei de ieri au fost efectuate 46 de teste la nivel național, toate cu rezultat negativ.

               Mai mult, din informațiile comunicate de autoritățile italiene nu a fost semnalat niciun caz de cetățean român din Italia suspect de coronavirus.

               La nivelul județului Suceava, sub coordonarea Direcției de Sănătate Publică Suceava, au fost identificate locuri destinate carantinării persoanelor care se întorc din zonele în care evoluează noul coronavirus.

               La nivelul DSP Suceava, conform prevederilor OUG nr. 11/ 2020 au fost asigurate echipamentele de protecție pentru personalul medico sanitar ce activează în incinta aeroportului internațional Ștefan cel Mare.

               Toți pasagerii care se reîntorc din Italia completează formulare specifice, sub coordonarea poliției de frontieră.

               „Asigurăm populația că instituțiile publice cu atribuții în gestionarea acestei situații activează, conform metodologiei, existând la nivelul județului o capacitate de reacție și adaptare rapidă, măsurile dispuse dovedindu-se eficiente. Conform metodologiei și hotărârii CJSU Suceava, vocea unică de comunicare va fi în continuare DSP Suceava, care va comunica, în timp real, orice eveniment la nivelul județului Suceava”, subliniază Prefectura Suceava.


Intră acum și în grupul de